Crumble cu mere

Shoppingul in vremea sarcinii

Prima luna

Sa fii insarcinata si sa nu stii... E o treaba (buna daca iti doresti si mai putin buna daca ai uitat de tot ce te-a invatat mama/sora/bunica/biserica despre sexul inaintea casatoriei)! 

Atunci cand descoperi ca esti insarcinata, probabil ca se intampla dupa cateva zile de intarziere. In acel moment, din punct de vedere cronologic, sarcina e cu 2 saptamani mai mare decat momentul in care s-a produs conceptia. Asa ca mare grija cum le explicati partenerilor de ce erai insarcinata deja in momentul in care gigelul a plecat sa o  curteze pe “doamna” ovul (ovul, ovule, s.n.).

Ideea e asa: sarcina poate avea varste diferite:

-         Varsta gestationala: se numara saptamanile incepand cu momentul in care a avut loc contactul sexual presupus a fi fecundant.

-         Varsta cronologica: se numara saptamanile incepand cu data ultimei menstruatii.

-         Varsta biometrica: biometria fetala poate sa dezvaluie varsta ecografica a sarcinii.

Dat fiind faptul ca nu se cunoaste data fecundarii, eu voi calcula varsta cronologica si astfel astazi se implinesc 5 saptamani.

Copilul nostru se numeste embrion incepand cu saptamana a cincea. El are cap si coada si va ajunge sa aiba 5 mm. Incep sa i se formeze membrele, organele interioare si creierul. O inima rudimentara apare si odata cu ea se formeaza placenta si cordonul ombilical. Copilul are deja sexul determinat genetic, dar nu-l vom afla decat dupa nastere!! (sau dupa 4 luni in cazul in care suntem curiosi).

In ceea ce ma priveste, inca nu m-au lovit simptomele de femeie insarcinata. Ma mai doare una, alta, parca sunt mai friguroasa, dar mi-e somn non stop. Ma trezesc si mi-e somn. Eram eu o somnoroasa convinsa, dar intrec orice limite ale bunului simt.

   

Poate nu m-ati crezut

Se intampla miercuri, 23 ianuarie 2013.

Am intrat in casa. L-am scos repede, l-am bruscat pana la baie, m-am uitat cu atentie la el, i-am spus ca de data asta face cum ii spun eu. L-am trantit, l-am dezbracat, i-am aplicat un tratament nu tocmai igienic si l-am intins pe chiuveta. L-am abandonat. M-am intors dupa 5 minute. Timid dar indubitabil, mi-a aratat ce vroiam sa vad: erau 2. Una plina de sine si una anemica de parca ii era frica sa se arate. Dar eu am vazut-o! Si inca exista!

Sa incerce cineva sa ma contrazica! 

Asa ca, apucati-va de invatat cantece de leagan! 

Prea multe,dar insuficiente!

          Da, se poate! Mai ales dacă vorbim despre canapele. 

           Atunci când realizezi că mai ai puțin spațiu liber în cameră, imediat te gândești că trebuie neapărat să-l umpli cu ceva. În cazul nostru a ales nevoia: nevoia de a avea unde ne așeza în sufrageria cea fără de tapet desenat de persoane care mai de care mai talentate. Zis și făcut!  

          Dar, stai să vezi cum prezicerile mayasilor mai mai că se împlinesc în mjlocul sufrageriei: eu o vreau mare, el o vrea mai mică, eu o vreau fără brațe, el o vrea cu, eu o vreau roz, el sigur nu o vrea roz.  Într-un final te hotărăști să începi cu începutul așa că te înarmezi cu o ruletă (tu cu una și el cu una că doar egalitatea între sexe funcționează) și începi să măsori. Ce dacă ție îți dă de două ori mai lung, iar lui de două ori mai lat? Ajungeți la un consens și plecați. 

           Ne-am luat și noi fițuică pe care scria răspunsurile corecte și am colindat muuulte magazine. De la cel mai “dotat” showroom (acum nu vă imaginați că am avut buget de Rossini sau de Mobexpert) până la cel mai "de cartier" magazin, toate aveau neajunsuri: ba nu făceau la dimensiunile dorite, ba nu aveau materiale, ba nu erau extensibile. După ce am văzut oferta universal valabilă de coltare, am ajuns la concluzia că mai bine luăm două canapele: una mai mare și una mai mică.  Bineînțeles că era vital ca prețul să nu implice vânzarea de rinichi sau plămâni. 

           Am ajuns pentru a treia oară într-un magazin unde am văzut o canapea care arăta “cam asa” cum ne-am dorit. După ce i-am înșirat unei doamne nu foarte amabile lista cu dorințe, după ce a răspuns afirmativ la fiecare “se poate așa?”, am ajuns la capitolul preț. Și doamna a devenit ceva mai simpatică atunci când nu ne-a cerut primul născut pentru a ne mobila sufrageria. Comanda a fost făcută și așteptarea a început. 

           A durat două săptămâni. Canapelele au ajuns în față blocului, băieții au cărat încă o data mobilă până sus și uite așa ne-am găsit în fața celor mai noi achiziții: mari, albastre și mirosind a lemn. 

            Încă nu ne-am obișnuit cu mirosul, nici cu faptul că pe cea mare s-ar putea odihni Albă că Zăpada și cei 7 pitici cu tot cu soțiile lor, prințul și vreo doi câini comunitari. Așteptăm cu interes să le facă cineva proba. 

Pentru nemulțumiri (nu trebuie să fie neapărat legate de noile achiziții), apelați la domnul B. 

(Leneveam bine oriunde apucam, dar acum avem un loc oficial! - Verso - Canapeaua )

Cea mica

Cea mare